Transformarea aproape instantanee a unui text în video – prin noua aplicație SORA, anunțată de compania care a creat și ChatGPT – este o putere pe care nu o putem înțelege încă.
Ce va face SORA, după ce va fi lansată pe piață?
Omul va scrie un text, orice text, iar SORA îi va crea un video, aproape imediat, pe baza acelor cuvinte. Omul poate să ceară orice, dar, cu cât solicitarea sa e mai rezonabilă, cu atât videoul este mai plauzibil, mai aproape de autenticitate, cvasi-real.
Uitați-vă* la exemplele oferite în avanpremieră și o să fiți uimiți.
Gândiți-vă că această tehnologie agregă toate bazele de date disponibile și, mai mult decât atât, se auto-perfecționează. Dacă acum dă rateuri la mișcarea obiectelor, la umbre sau la textura pielii, peste câteva luni va reuși, probabil, să elimine aceste inconveniente.
Asta înseamnă că, spre deosebire de DALL·E și de alte softuri care furnizează imagini statice pe bază de text, SORA creează hiperrealitate.
Fiindcă ceea ce vedem nu doar că se mișcă (deci intervine și timpul), dar imaginile nu mai transmit senzația aceea de animare care duce cu gândul la stranietate și la falsificarea realității.
Cu alte cuvinte, noua aplicație de Inteligență Artificială nu mai creează doar cultură, ci și 𝑜 𝑎𝑝𝑎𝑟𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑛𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎̆.
De ce? Pentru că:
1) descoperi erorile doar la o analiză atentă;
2) detaliile sunt credibile;
3) persoanele, animalele și locurile par a fi adevărate.
Și-atunci, din moment ce oamenii creați de SORA par a fi reali (deși corpurile lor digitale sunt doar combinații de trăsături preexistente), o întrebare esențială devine aceasta: ce sunt ei?
Ce anume creează Inteligența Artificială, când creează imaginile unor oameni despre care am băga mâna în foc că sunt reali?
Primul răspuns este că sunt niște simulacre. Fiindcă simulacrul este imaginea a ceva ce nu există. Deci și un „om nou”, creat doar pe un ecran de o Inteligență Artificială, este un simulacru. Dar acest răspuns nu e satisfăcător.
Miza se naște din faptul că sunt mari șanse ca un om adevărat, privind un asemenea simulacru, să-l considere ca fiind real.
Ceea ce înseamnă că, în conștiința privitorului, simulacrul ar prinde viață.
Ceea ce înseamnă că, de-acum înainte, suntem datori, pe de o parte, să fim sceptici cu privire la orice chip și orice corp nou întâlnit în rețea; pe de altă parte – și asta chiar e de luat în seamă –, înseamnă că Inteligența Artificială capătă atribute de tip divin atunci când reușește să ne inducă în eroare.
Fiind capabilă să creeze, în mințile noastre, aparențele unor oameni reali, Inteligența Artificială devine un soi de demiurg.
Încă o dată: pentru mințile noastre, înăuntrul lor. (Dar toată viața noastră se desfășoară acolo, înăuntru, deci…)
Din această perspectivă, SORA nu mai este doar o aplicație fascinantă. Nu doar că ne va transforma exercițiile de imaginație în scene cvasi-reale, cu personaje, acțiune și decoruri cvasi-autentice (ceea ce deja e siderant), dar ne va face să chestionăm tot ceea ce percepem și, foarte probabil, ne va face să vrem să retușăm, cizelăm, perfecționăm – pe scurt, să înlocuim – tot ceea ni se pare insuficient și perisabil în ceilalți.
Inteligența Artificială ca demiurg, ca posibilă zeitate inferioară și indiferentă, îi va face concurență, în mințile noastre, nu doar lui Dumnezeu, ci și naturii sau evoluției.
Va crea și va fi disponibilă mereu. Va răspunde și se va supune. Va fi egalitară și nihilistă. Ne vom înfrupta din ea și o vom lăsa să ne seducă.
Va fi deopotrivă surprinzătoare și cel mai mare inamic al surprizelor.
***
