Viitoarea confruntare globală: să te conectezi permanent sau să rămâi „sălbatic”?
Care ar fi efectele politice, la nivel mondial, ale generalizării prezenței în rețelele de socializare?
Unul dintre efectele nebănuite – spune Mihnea Măruță în capitolul 10 și în această discuție – este că, deși proprietarii acestor rețele susțin că vor să democratizeze omenirea, în fapt se petrece un fenomen invers. De ce? Pentru că este în natura oricărei rețele vii ca un nod nou să se lege mai degrabă de nodurile cele mai influente. Este ceea ce în teoria rețelelor se numește preferential attachment.
Ca urmare, evoluția în timp a unei rețele de socializare nu poate duce decât la o concentrare a puterii în mâinile câtorva persoane, influenceri sau hub-uri, cum vrem să-i numim. Cu alte cuvinte, în orice rețea de socializare se produce un fenomen de tipul „bogatul devine și mai bogat, iar săracii sunt tot mai mulți„. Bogăția, în acest caz, se referă mai ales la numărul de urmăritori, dar acest număr de urmăritori se transpune și în avere concretă în cazul celor mai influente persoane din rețea.
În consecință, fiindcă inevitabil se produce această segregare, Mihnea Măruță propune ipoteza că, în viitorul destul de apropiat, vor exista două grupări foarte radicale: adepții conectării totale și cei care vor refuza să mai aibă orice fel de legătură cu mediul digital. Iar aceste două grupări nu au cum să nu intre în coliziune.
În finalul discuției, Dragoș Stanca îl întreabă pe autorul „Identității virtuale„ cu ce ar vrea să rămână cititorii după lectura acestei cărți.
„M-aș bucura dacă ar începe să-și pună întrebări cu privire la propria manifestare din rețele. M-aș bucura dacă ar înțelege procesul prin care se formează identitatea fiecăruia în mințile celorlalți. Și m-aș bucura dacă ar descoperi niște cărți pe care nu le-au citit, niște autori și niște idei pe care să le considere surprinzătoare„,
a răspuns Mihnea Măruță.
Pe YouTube puteți „sări”, via time codes, la partea din discuție care vă interesează mai mult:
00:00 Ceea ce facem într-o rețea de socializare este să ne creăm o scenă proprie și să „cumpărăm” locuri în teatrele celorlalți. Plătim cu noi înșine pentru a-i „avea” pe ceilalți.
03:39 Contradicția dintre obiectivele declarate ale rețelelor și efectele reale, de la nivel individual.
05:14 Rețelele propun o democratizare, însă natura matematică a unei rețele vii determină o concentrare a puterii în câteva noduri (hub-uri). Ce este conceptul de preferential attachment.
07:30 Chestiunea blockchain-ului: descentralizarea proprietății.
08:53 Se va întoarce realitatea împotriva mediului virtual? Conectarea totală și refuzul oricărei rețele: posibilitatea unei confruntări globale.
12:54 Statele virtuale ar putea intra în conflict cu statele reale.
13:41 Epilog: Mihnea Măruță spune cu ce ar vrea să rămână un cititor după lectura cărții „Identitatea virtuală”.
17:05 Autorul îi mulțumește lui Dragoș Stanca fiindcă, nu de puține ori, a crezut mai mult decât el în potențialul și în ideile acestei cărți.