Între Narcis și Pygmalion: care este obiectul îndrăgostirii într-o rețea
A fi activ într-o rețea de socializare este ca și cum te-ai înfățișa legat la ochi într-o piață publică și ai încerca să le atragi atenția celor aflați acolo, spune Mihnea Măruță în această parte a discuției cu Dragoș Stanca.
Fiindcă noi nu-i vedem, noi nu ne întâlnim cu urmăritorii noștri decât prin intermediul ecranelor. Ca urmare, fiindcă observăm zi de zi că manifestarea noastră din rețea are capacitatea de a-i seduce pe alții, devenim atrași de această manifestare: pe scurt, ne „îndrăgostim” de dublul pe care l-am creat în rețea (ceea ce autorul numește Eul virtual).
Și fiindcă ceea ce am creat în rețea este o imagine de sine, spune Mihnea Măruță, deci devenim atrași de o imagine pe care noi am creat-o, nu cumva am putea afla mai multe despre transformările minților noastre întorcându-ne la cele două mituri în care este vorba despre îndrăgostirea de propria imagine (Narcis), respectiv despre îndrăgostirea de propria creație (Pygmalion)?
Pe YouTube puteți „sări”, via time codes, la partea din discuție care vă interesează mai mult:
00:00 Într-o rețea de socializare, ne „îndrăgostim” de imaginea pe care ne-am creat-o, de dublul nostru din rețea.
03:51 „Cine mai sunt eu, dacă nu mă manifest în rețea?”
06:01 Mitul lui Narcis și la mitul lui Pygmalion: îndrăgostirea de propria imagine și îndrăgostirea de propria creație.
08:05 De ce devenim dependenți de rețea? Secreția de dopamină. Rețelele au fost concepute programatic să creeze dependență.
10:55 Orice om de pe planetă are posibilitatea de a se „nemuri” în memoria aproape oricui.
12:00 Apariția dublului digital, care ne poate supraviețui.
